marți, 10 septembrie 2013

Roşia Montană, declaraţia de independenţă faţă de neveste


Sarabanda poziţionărilor şi repoziţionărilor în cazul Roşia Montană i-a derutat pe mulţi. Problema asta pare un fel de iceberg: avem senzaţia că se vede doar o mică parte şi e greu de ghicit ce e sub apă. Dar, dacă la unele întrebări (cum ar fi aceea dacă şi către cine s-au făcut plăţi informale) nu se poate da un răspuns fără a intra în zona speculaţiilor facile, se pot găsi, totuşi, unele posibile explicaţii şi privind doar la partea vizibilă a icebergului.

Înainte de alegeri, USL şi-a trecut în program opoziţia faţă de proiect, dar a făcut-o strict din considerente electorale conjuncturale, fără a avea propriu zis o dezbatere internă serioasă. Cred că acest lucru e evident.

Analizându-i pe fiecare dintre cei doi copreşedinţi ai USL separat, cred că putem spune că Victor Ponta a fost, în mod natural, mai degrabă împotriva exploatării, nu pentru că ar fi analizat prea bine problema sau proiectul, ci în principal din cauza dozei de cheguevarism şi anticapitalism pe care o are. El e genul căruia i-ar fi plăcut să arunce cu pietre la reuniunile G8, fiindcă i s-ar fi părut „cool”. Dar nu cred că l-a preocupat cu adevărat problema, în afara utilităţii sale ca armă politică. Poate Daciana să fi fost un pic mai sincer interesată şi să-l fi influenţat, fiindcă mai degrabă ea pare genul acela preocupat aproape în exclusivitate de numărat E-urile din mâncare, de ecologie şi de pus cătină în suc.

După ce a ajuns premier, a fost evident că poziţia lui Victor Ponta s-a schimbat în favoarea proiectului, probabil din motive financiare (nu zic să vă gândiţi neapărat la şpăgi) şi în urma intervenţiilor care s-au făcut asupra sa de către diferite grupări de lobby. S-a văzut încă de la început cum s-au potolit şi îndulcit vechile declaraţii războinice. Totuşi, din cauza laşităţii, a încercat să găsească o formulă prin care să dea drumul proiectului, dar fără o asumare prea clară şi evitând reproşurile directe ale grupurilor de presiune anti-proiect, multe dintre ele susţinătoare anterioare ale USL. Aşa că a făcut un proiect de lege, l-a semnat şi l-a trimis în Parlament.

Cred că planul era ca legea să treacă în Parlament, eventual la adăpostul votului secret, urmând ca răspunderea să fie difuză. Dacă vă amintiţi, Ponta nici n-a spus chiar din prima clipă că el votează "ca deputat" împotrivă. A plusat cu această declaraţie abia când au apărut proteste şi când au început să-l întrebe unii cum rămâne cu afirmaţia Dacianei că se leagă cu lanţuri, dar precizând că nu există o hotărâre politică pentru votul întregului grup parlamentar PSD într-un anumit fel. Cred că încă mai spera că proiectul va trece în parlament, îndemnând în privat parlamentari ai PSD să voteze „pentru” şi bazându-se că PNL-iştii vor vota în mod natural mai degrabă „pentru”. După ce se vota, el urma să facă jocul duplicitar al declaraţiilor de tipul „eu am votat împotrivă, dar dacă ceilalţi parlamentari au hotărât că e mai bine aşa, că se creează locuri de muncă etc. etc., atunci eu, un lider democratic, ce să fac?”. În rest, prinde orbul, scoate-i ochii.

De cealaltă parte, Crin Antonescu era, iniţial, mai degrabă în favoarea proiectului, aşa cum reiese din anumite declaraţii anterioare ale sale, care converg în această direcţie. Poziţia sa era, până la urmă, explicabilă şi din considerente doctrinare, dincolo de anumite legături care pot fi găsite. De exemplu, se pare că soţia lui Antonescu, Adina Vălean, avea o poziţie de susţinere a exploatării, unii afirmând chiar că anumite activităţi ale sale au putut fi interpretate ca acţiuni de lobby în favoarea proiectului.

Dar, în momentul în care au apărut protestele serioase, calculul a trebuit refăcut, ţinând cont şi de alte aspecte. PNL a înţeles, în sfârşit, că este mai mult decât probabil ca PSD să-i tragă clapa în ceea ce priveşte candidatul la prezidenţiale. Nemulţumirea din partid a devenit tot mai greu de ţinut sub obroc, fiind cauzată şi de lipsa de importanţă, atribuţii şi fonduri ale miniştrilor liberali, de suspiciunea că Ponta, care a făcut propunerile pentru procurorii şefi, i-ar fi sacrificat cu bună ştiinţă pe liberali, sau, în orice caz, nu-i protejează în niciun fel de justiţie sau ANI.

N-a fost deloc greu ca liberalii să decripteze jocul duplicitar al premierului, gândindu-se şi că sunt atraşi într-o cursă prin care PSD vrea să scoată castanele din foc în principal cu mâna lor. De aceea, au decis să facă o mutare tactică, jucând la offside: Crin Antonescu a ieşit şi a anunţat public şi ferm faptul că PNL va vota împotrivă. Se încearcă astfel o repoziţionare în cadrul USL, dar mai ales pe piaţa politică, în general, alegând momentul cel mai defavorabil lui Ponta. Temerea mare, exprimată şi în şedinţele cu uşile închise ale partidului, dar de la care s-au scurs înregistrări în presă, era că PSD oricum le va trage preşul de sub picioare, iar asta o va face în cel mai favorabil moment pentru social-democraţi. Aşa că a fost logic să forţeze conflictul, pentru ca el să aibă măcar loc într-un moment dificil pentru Ponta.

Reacţia lui Victor Ponta a fost una extrem de iritată, deşi, dacă el ar fi vrut sincer ca proiectul să cadă (că doar de aceea voia să voteze contra, nu?) acest lucru n-ar fi trebuit să-l supere deloc, ba dimpotrivă. Iritarea lui Victor Ponta confirmă, cumva, că acesta este jocul pe care voia să-l facă: să treacă proiectul ascunzându-se sub fustele Parlamentului. De altfel, imediat după aceea au început să iasă diferiţi membri PSD, inclusiv Ion Iliescu, cu declaraţii care mergeau clar în direcţia susţinerii proiectului.

Jocul este, probabil, atât de mare, încât Victor Ponta s-a speriat de-a binelea de consecinţe şi a ameninţat inclusiv cu faptul că vom plăti cu toţii despăgubiri. Crin Antonescu este, cumva, avantajat în acest moment. La nivel discursiv, e uşor să demontezi lipsa de logică sau ipocrizia unor acţiuni şi declaraţii ale premierului. Dar nu ştiu dacă jocul eternului viitor preşedinte’ îl va ajuta pe acesta pe termen lung, mai ales că şi comportamentul lui este la fel de ipocrit şi bazat pe considerente politice şi interese electorale directe. În plus, este de presupus că nici PSD nu va sta cu mâinile în sân, aşa că s-ar putea să urmeze o „răzbunare” de să-şi regrete Antonescu mica satisfacţie de moment. Armele celor două partide nu sunt egale, PSD este mult mai bine echipat, iar avantajele temporare ale PNL, cel al atacului surpriză şi al momentului favorabil, se pierd, dacă lupta e de durată.

În acest moment situaţia este, însă, extrem de dificilă pentru Victor Ponta: e vorba de sume uriaşe, de promisiuni făcute unor băieţi din liga mare şi, în sensul celălalt, de proteste semnificative în stradă. Cum va ieşi din această situaţie nu prea depinde de ceea ce vrea şi crede el şi, într-un fel, asta s-ar putea să-i fie salvarea: că vor găsi alţii soluţia, în locul său. Desigur, asta cu condiţia să mai aibă încredere că el e în stare să o pună în practică.

Şi, ca să închei mai relaxat, paradoxul comic e că Victor Ponta a ajuns să vrea, deşi nu spune acest lucru, să treacă proiectul, în ciuda faptului că Daciana era împotrivă, iar Crin Antonescu şi tot grupul liberal vor să pice proiectul, deşi Adina Vălean era în favoarea sa. De unde se vede că politica bate dragostea, iar cazul Roşia Montană are şi o altă semnificaţie: reprezintă un succes al luptei de neatârnare şi o declaraţie de independenţă faţă de... neveste.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu