Ion Iliescu sunteţi astăzi voi!

Pe mulţi îi ştiu din anii ’90, când vâsleau, şi ei, într-o bărcuţă care încerca să se împotrivească tsunami-ului pe care-l călărea, victorios, Ion Iliescu. Iliescu avea milioanele de voturi ale unor români marcaţi profund de sistemul totalitar şi dezinformaţi de o TVR care avea şi neruşinarea să-şi spună TVRL, adică Televiziunea Română Liberă. Mai avea un sistem care se aliniase imediat, disciplinat, în spatele lui, intuind că nebunii aceia răzleţi, care susţineau inclusiv Punctul 8 de la Timişoara, reprezintă un pericol de moarte. 

Ni s-au încrucişat uneori paşii pe la unele mitinguri, i-am văzut pe unii la clona de Piaţă a Universităţii din Copou, le-am văzut, uneori, disperarea. Le-am cunoscut şi licărul de speranţă că, în faţa valului de critici internaţionale, Ion Iliescu se va opri din marşul triumfal ce ne ducea într-o fundătură. Ei, liberalii, căci despre liberali este vorba, se agăţau atunci de un pai, cel al ideii că este imposibil ca Iliescu să nu ţină cont de strigătul unei minorităţi poate prea idealiste şi mai ales de avertismentele comunităţii internaţionale. Şi, încet-încet, chiar a început să o facă din când în când, dar numai după ce oamenii sistemului se cuibăriseră bine în toate cotloanele societăţii româneşti, în poziţii-cheie de unde puteau controla resursele şi puterea. 

Dintre acei liberali de care vorbesc, unii au murit, unii au plecat din ţară, unii au plecat la alte partide, alţii au ieşit din politică. Dar mulţi încă mai sunt acolo, în PNL, cu carnet de membru sau doar cu sufletul. Aşteptam în ultimele zile să văd o reacţie de la aceştia. Aşteptam să-şi amintească de zilele de frustrare în care vedeau cum firava democraţie românească era lovită cu măciuca unei majorităţi care greşea, căci, aşa cum ne arată istoria, şi majorităţile pot greşi. Aşteptam să se întrebe de ce toate acele ambasade care le erau, în anii negri de după revoluţie, singurii aliaţi şi singura speranţă, le spun că partidul lor greşeşte acum. Aşteptam să se întrebe de ce toate ziarele străine vorbesc de guvernul „leftist” de la Bucureşti care pune în pericol statul de drept. 

Sigur, nu mă aşteptam ca noii liberali,

tinerii care s-au trezit pe lume într-o casă cu computer conectat la Internet să se întrebe aceste lucruri. Pentru ei, „democraţia originală” a „despotului luminat” e o anecdotă sau, în cel mai bun caz, o poveste auzită de la vreun părinte. Pentru ei, tranziţia spre democraţie a fost ceva normal, inevitabil şi liniar, nu o luptă disperată cu mentalităţile şi ignoranţa, o serie interminabilă de cuceriri şi pierderi dureroase de poziţii pe linia frontului. Dar de la foştii mei camarazi, cunoscuţi şi necunoscuţi, de pe baricadele luptei pentru un stat de drept şi democratic, aveam alte aşteptări. 

Culmea e că azi însuşi Ion Iliescu e mult mai reţinut şi prudent, mai ales când e vorba de încălcarea regulamentelor, legilor, Constituţiei sau chiar a cutumelor. Dar noii social-democraţi şi liberali, nu. Şi, din câte văd cu tristeţe, nici vechii liberali, cei de care vorbesc în acest text, pentru că nu-i prea văd în spaţiul public punându-şi întrebări. Dar, dacă ei nu îşi pun întrebarea de ce America, Germania sau presa internaţională le tratează guvernul ca şi cum ar fi unul scos de sub aripa ocrotitoare a lui Ion Iliescu în anii ‘90, le spun eu: pentru că Ion Iliescu sunteţi astăzi voi! 

Da, dragii mei liberali, foşti camarazi de luptă pentru democraţie în anii ‘90, v-aţi transformat în ce dispreţuiaţi şi, din păcate, nu vreţi nicidecum să vă uitaţi în oglindă. Nu vă mai păcăliţi singuri, nu e o conspiraţie internaţională, nu e vorba de oameni plătiţi, în interiorul şi exteriorul ţării, să vă denigreze. Nu e vorba doar de oameni care jinduiesc după trecătoarele voastre poziţii de putere. Dacă ar fi aşa, ar fi simplu, aţi plăti preţul şi aţi avea linişte, aşa cum aţi procedat cu UNPR, de exemplu. 

Azi vă făliţi cu milioanele voastre de voturi de la locale sau proorocite de sondaje şi credeţi că acestea justifică orice porcărie. Dar democraţia reală nu înseamnă doar aplicarea mecanică a unei reguli a majorităţii şi voi, mai mult decât alţii, ar trebui să ştiţi acest lucru. Da, şi Iliescu a fost votat în 1992 preşedinte, după mineriada din 13-15 iunie 1990. Şi ce demonstrează asta? 

Există lucruri dincolo de majorităţi, există lucruri peste care nu se poate trece şi lucruri pe care cei care au simţul dreptăţii în ei le ştiu, chiar fără să citească tratate complicate de drept constituţional. Sunt lucruri mai importante decât votul în favoarea unui om sau a altuia, a unei doctrine sau alteia. Iar ceea ce faceţi acum nu va rămâne fără urmări. Să nu credeţi că, de a doua zi, lumea va uita, iar voi veţi rămâne să vă digeraţi în linişte prada, ca un şarpe boa. Societatea se va scinda iarăşi pentru câţiva ani. Iar când anii aceia vor trece, voi veţi rămâne cu amintirea unor trecătoare majorităţi dintr-o vară fierbinte, iar eu voi rămâne cu „cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine”, ca să-l citez pe Kant. Şi, credeţi-mă, n-aş vrea acum să fac schimb de locuri cu voi, pentru nimic în lume.